Instanța ar vrea pedepse mai grave pentru liderii Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate

Szőcs Zoltán (dreapta) şi Soós László în tabăra Insula Secuiască în vara anului 2015. Foto: RISE Proiect
Szőcs Zoltán (dreapta) şi Soós László în tabăra Insula Secuiască în vara anului 2015. Foto: RISE Proiect

Instanţa propune schimbarea încadrării juridice în cazul lui Beke István şi Szőcs Zoltán într-un mod care teoretic ar însemna o atenuare, dar în practică ar facilita condamnarea celor doi la o perioadă mai lungă de detenție. Decizia urmează a fi luată la termenul din 24 martie care ar putea fi ultimul în primă instanţă.

Procesul Beke-Szőcs a continuat în data de 23 februarie cu audierea martorilor. La propunerea apărării a fost audiat un cuplu din Tuşnad, care a susţinut că înregistrarea pe baza căreia s-a formulat acuzaţia, nu a putut fi făcută în data de 10 octombrie 2015, deoarece în acea după amiază Szőcs Zoltán a vândut varză în curtea lor.

Cuplul Datki joacă rolul de intermediar de mai mulţi ani între familia Szőcs şi clienţii lor din Tuşnad. Doamna Datki îşi notează numele celor interesaţi de varză pentru murat şi îi anunţă atunci când marfa soseşte. Familia Datki susţine că în ziua respectivă Szőcs Zoltán a ajuns împreună cu tatăl lui pe la ora 14:00 la Tuşnad şi a plecat spre seară.

Versiunea maghiară a acestui articol

A bíróság súlyosbítaná a HVIM-vezetők elleni vádakat

Procuratura şi judecătorul şi-au exprimat îndoiala legată de amintirile foarte exacte ale martorilor, referitor la o întâmplare care a avut loc cu un an şi jumătate în urmă, dar ei au argumentat detaliile precise ale mărturiei prin faptul că este vorba de un eveniment care se repetă în fiecare an. De 5-6 ani Szőcs Zoltán aduce varză pentru murat în cea de-a doua sâmbătă din octombrie, deoarece în cea de-a treia sâmbătă a lunii pleacă împreună cu fratele său în Franţa (la lucru). Un alt martor a declarat că este clientul fidel al familiei Szőcs de vreo 4 ani, şi că în data respectivă, a doua sâmbătă din octombrie 2015 a cumpărat varză de la ei, la fel ca în anii precedenţi.

Despre acest subiect am mai scris:

Liderii radicalilor secui, denunțați de către propriul coleg

Er-de-li nem Ro-ma-ni-a

Un al patrulea martor, Soós László a fost chemat să depună mărturie, de către avocatul lui Szőcs Zoltán, ca să sublinieze şi el: în Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate există ierarhie bunăoară, dar membrii nu primesc şi nu execută ordine. Deci acuzaţia conform căreia Szőcs Zoltán ar fi instigatorul lui Beke István, este nefondată şi fără sens.

Judecătorul şi procurorul l-au interogat temeinic pe Soós în legătură cu activitatea şi obiectivele mişcării. S-au interesat mai ales dacă Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM) şi-a propus sau nu reinstaurarea Ungariei Mari şi dacă s-au întreprins paşi de vreun fel în această privinţă. În momentul în care Soós afirmă că mişcarea nu intenţionează să rupă Transilvania de România, judecătorul îl informează pe procuror că el îi adresase această întrebare încă la începutul audierii, dar acceptă totuși întrebarea – spre deosebire de atitudinea manifestată faţă de apărare.

Momentele absurde nu s-au lăsat aşteptate nici acum. La un moment dat procurorul l-a întrebat pe Soós dacă are cunoştinţă de sloganele „Erdély nem Románia” şi „Vesszen Trianon!” şi dacă ştie ce reprezintă acestea. Martorul a răspuns că „Erdély nem Románia” nu face parte din sloganele HVIM.

La întrebarea referitoare la celălalt slogan nu mai trebuie să răspundă, deoarece procurorul ar trebui să dicteze întrebarea grefierului, şi renunţă la ea din cauza greutăţii întâmpinate în acest proces. Iar când trebuie să repete pentru a treia oară „Er-de-li nem Ro-ma-ni-a”, mai în glumă, mai în serios exclamă: „Nu mă faceţi s-o spun din nou!”

Nu mai e niciun martor…

Apărarea a propus audierea medicului veterinar Németh Lóránt Csaba, care îi cunoaşte pe cei doi acuzaţi, nu este membru al HVIM, dar îi cunoaşte activitatea, şi a participat la manifestările de simpatie de la sfârşitul anului 2015, începutul anului 2016. Un al cincilea martor nu s-a putut înfăţişa în faţa instanței din motive de sănătate. Avocatul lui Szőcs a cerut audierea lui la un nou termen, dar instanţa l-a refuzat. Judecătorul consideră că audierea „nu este utilă” pentru aflarea adevărului.

Apărarea ar dori să-l readucă în rândul martorilor pe Bandi Szabolcs, care a depus mărturie împotriva acuzaţilor în faţa procuratorii şi a instanței. Motivul reaudierii ar fi faptul că mai mulţi martori i-au contrazis depoziţia. De exemplu, Soós László a declarat hotărât în cursul audierii de vineri (contrazicându-l pe Bandi) că se cunosc, ba chiar s-au şi întâlnit în acea zi fatidică din octombrie 2015. Soós susţine, la fel ca toţi ceilalţi martori – mai puţin Bandi – că în cursul discuţiei din biroul lui Beke István („complot”, conform acuzării) cei prezenţi aveau telefoanele mobile la ei.

… şi nu mai e nicio probă

Judecătorul respinge cererile apărării, împreună cu alte două, formulate încă din toamna trecută, la începutul procesului. Apărarea ceruse implicarea unui specialist care să analizeze înregistrarea pe baza căreia s-au formulat acuzaţiile, respectiv să se facă o nouă expertiză cu privire la materialele folosite pentru confecţionarea aşa-zisei bombe artizanale. Judecătorul respinge, de asemenea, cererea care ar viza audierea traducătorului procuraturii, Radu Cătălina, de la care s-ar putea afla cum a reuşit să traducă înregistrarea din care translatorul instanţei abia dacă a înţeles 5% în cursul şedinţei din 27 ianuarie.

La finalul ședințeri judecătorul a propus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de către acuzaţi. În loc de tentativă la atentat împotriva unei comunităţi, respectiv instigarea la acest act, noua acuzație vizează acțiuni împotriva ordinii constituţionale. În primul caz maximul pedepsei ar fi fost închisoare pe viaţă, totuşi, modificarea poate fi privită ca o agravare. Conform articolului 33 din Codul Penal: tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 de ani. În schimb, acțiunile împotriva ordinii constituţionale se pedepsesc cu închisoare de la 15 ani la 25 de ani. Mai mult, judecătorul consideră că există concurs de infracțiuni în acest caz – lezând reglementările în vigoare în ce priveşte materialele explozive şi legea antiterorismului –, deci pedepsei mai grele i se mai adaugă un spor de o treime din pedeapsa mai mică.

Următorul termen va avea loc în data de 24 martie. Acuzaţii îşi vor prezenta apărările față de propunerea cu privire la schimbarea încadrării juridice și, probabil tot atunci, se vor pune concluziile finale, înaintea pronunţării sentinţei.

Szőcs Levente

Traducere: Mihály Ilona

  • kocsmáros60

    Az igazi cél -hoz meg kell nézni a “””–Coudenhove-Kalergi tervet —-“””a Google-ban ..